Deputatul PSD Victor Ponta a calificat marţi ca nedrepte acuzaţiile la adresa fostului ministru de Externe Titus Corlăţean în dosarul "Vot Diaspora 2014".
"Cred că e o acuzaţie profund nedreaptă şi toată lumea ştie chestia asta, dar nu sunt senator, nu votez. Mai departe, mă uit la numărul de persoane din diaspora care s-au înscris să voteze în toamnă, înţeleg că sunt sub 1.000, deci înţeleg că nu trebuie să facem nicio secţie în diaspora. (...) Acum să-l acuzi din punct de vedere penal pe Titus Corlăţean că a făcut exact acelaşi număr de secţii ca şi în 2009... (...) Politic, Titus Corlăţean, eu am plătit, pentru că am pierdut alegerile. Am înţeles că am avut un folos foarte mare, am avut un mare folos că am pierdut alegerile, Titus a avut un alt mare folos: şi-a pierdut funcţia de ministru", a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că nu se poate stabili "după nişte ani" sancţionarea unor "decizii politice proaste". "A fost o decizie proastă şi am plătit, Titus cu funcţia, eu am plătit cu alegerile şi cu funcţia, dar să stabileşti după câţiva ani ...", a spus Ponta, citat de Agerpres.
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de senatorul Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, în dosarul "Vot Diaspora 2014". Potrivit unui comunicat DNA, procurorii vor să efectueze urmărirea penală faţă de Corlăţean în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.