Judecătorii Curții Constituționali au decis în jurul orei 15.20 să schimbe Codul Penal în privința faptei de abuz în serviciu. Magistrați au schimbat un pragraful din articolul 297 din Codul Penal prin înlocuirea „în mode defectuos” „prin încălcarea unei legi”. Astfel, judecătorii CCR au decis că abuzul în serviciu este parțial neconstituțional reglementat.
Practic, de acum procurorii vor trebui să argumenteze în anchete că o persoană cercetată a încălcat o lege și nu doar un regulament, atribuțiile de ordine interioară ale unui funcționar. Laura Ștefan, expert în Justiție, a declarat că în opinia sa dosarele DNA de corupție nu vor fi afectate de această decizie.
Înainte de decizia CCR
Art. 297 din Codul Penal. Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
După hotărârea CCR
Art. 297 din Codul Penal. Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin incalcarea legii şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.