Ruda unuia dintre copiii răniți în accidentul de autocar din Brașov, soldat cu moartea a patru persoane, face declarații șocante, susținând că mai mulți copii i-au spus că șoferul ar fi băut bere la ultimul popas făcut înainte de accident.
O ipoteză șocantă cu privire la accidentul produs vineri în Brașov, când un autocar cu 30 de persoane la bord s-a răsturnat în drumul său de la Iași spre Arad, se conturează. Conform Antena 3, una dintre rudele celor din autocar susține că șoferul ar fi băut bere la ultimul popas de dinainte de accident.
Quote:”Așa susțin ei, că ar fi băut. Poate că berea era fără alcool, dar așa susțin ei. Spuneau că părea puțin agitat, recalcitrant, nervos”, a mai spus bărbatul.Procurorii au deschis un dosar penal în legătură cu accidentul rutier soldat cu rănirea a mai multor persoane şi decesul a patru dintre pasagerii unui autocar.
Iniţial, dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş, însă ancheta a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, având în vedere complexitatea cauzei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.