Un bărbat din Botoșani a ajuns la Urgenţe după ce a confundat crema de protecţie solară cu cea pentru fixarea bronzului.
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a vrut să se bronzeze miercuri, dar a sfârșit ajungând la Unitatea de Primiri Urgenţe. Bărbatul, care a mers la o piscină de lângă Botoşani şi a stat la soare mai multe ore a folosit în loc de cremă pentru protecţie solară, o cremă pentru fixarea bronzului, conform botosaninews.ro.
Pentru că a stat aproape trei ore la soare, timp în care a şi dormit, s-a trezit ars pe spate.
Cadrele medicale au încercat să îi cureţe rănile, însă din cauza durerilor mari, acesta a avut nevoie de internare, arsurile fiind de gradul II spre III în unele locuri de pe spate.