Principalele preocupări ale românului, când dă de bani, țin de asigurarea nevoilor de bază de consum și de plata impozitelor și a contribuțiilor sociale, se arată într-o analiză a Institutului Național de Statistică, citată de Agerpres
„Necesitatea acoperirii prioritare a cheltuielilor impuse de producţia în gospodărie, a plăţii impozitelor şi contribuţiilor de asigurări sociale şi a satisfacerii nevoilor de baza de consum lasă prea puţine resurse pentru investiţii”, potrivit INS.
În anul 2015, impozitele asupra veniturilor, contribuţiile la bugetele de asigurări sociale, cotizaţiile şi alte impozite şi taxe, au deţinut o pondere de 19,0% din cheltuielile totale, ridicându-se în medie la suma de 446,1 lei lunar pe o gospodărie, din care impozitul pe salariu a reprezentat 39,5% (38,8% în 2014), iar contribuţiile de asigurări sociale (pentru pensie, la fondul de şomaj şi pentru asigurările de sănătate) 56,3% (56,5% în 2014).
„Cheltuielile pentru investiţii au fost şi în anul 2015 foarte mici, reprezentând numai 0,7% din cheltuielile totale, în uşoară creştere faţă de anul anterior (cu 0,1 puncte procentuale). Este un semnal şi în anul 2015, cu privire la capacitatea extrem de scăzută a gospodăriilor de a economisi”, se arată în documentul INS.
Consumul a fost principala destinaţie a cheltuielilor gospodăriilor, care a avut, în medie, 72,4% din cheltuielile totale.
„Cheltuielile de consum au reprezentat 1.702,9 lei lunar pe o gospodărie, iar cheltuielile băneşti pentru cumpărarea de produse alimentare (inclusiv cheltuielile în unităţile de alimentaţie publică), nealimentare şi pentru plata serviciilor 1.500,4 lei lunar (63,8% din cheltuielile totale)”, afirmă Statistica.
Cealaltă parte a cheltuielilor de consum, contravaloarea consumului uman din resurse proprii (acele produse alimentare şi nealimentare din resurse proprii care sunt consumate de membrii gospodăriei) a fost egală cu 202,5 lei pe gospodărie şi a reprezentat 8,6% din cheltuielile totale.